joi, 29 ianuarie 2009

BERBEŞTI, ORAŞUL FANTOMĂ

• Viaţa ca-n evul mediu

Claudia Stanciu (claudia.stanciu@voceavalcii.ro)


MIZERIE. Este greu de crezut că într-un oraş se mai poate trăi, în anul 2009, fără canalizare şi apă curentă. Ei bine, nu toţi locuitorii din Berbeşti se pot bucura de astfel de facilităţi. Mai mult decât atât, locatarii blocurilor din centrul oraşului nu mai beneficiază de încălzire centrală de mai bine de 20 de ani


Oraşul Berbeşti a devenit în ultimii ani un oraş fantomă, unde activitatea economică a eşuat datorită faptului că sursa de cărbune s-a epuizat, iar mulţi mineri au rămas fără locuri de muncă. În miezul zilei, oraşul pare abandonat, singur, oamenii care-l populează l-au lăsat în voia sorţii. Din momentul în care păşeşti în urbe, un aer sumbru te copleşeşte. În spatele blocurilor cenuşii stau ascunse ruine ale unor clădiri impunătoare care arată, totuşi, că oraşul a fost odată înfloritor. Administraţiile locale de până acum nu au reuşit să facă nimic pentru a-i schimba atmosfera, din contră, parcă l-au băgat mai rău într-un con de umbră. Neputinţa primarilor i-a costat scump pe locuitorii din Berbeşti, care parcă trăiesc în evul mediu, deşi suntem în anul 2009. Lipsa canalizării, a apei curente în unele cătune, lipsa încălzirii centrale, drumurile distruse, maldărele de gunoaie în mijlocul oraşului sunt câteva aspecte care ne fac să afirmăm cu tărie că oraşul Berbeşti a devenit un oraş fantomă. continuare in www.voceavalcii.ro

marți, 18 noiembrie 2008

Unde dragoste nu e... facem!

duminică, 9 noiembrie 2008

Holograf - Ochii tai (dedicatie speciala)

joi, 6 noiembrie 2008

BOGDAN LĂSTUN, UN INSPECTOR EFICIENT

PROFESIONALISM. În cadrul unui interviu acordat redactorilor Vocea Vâlcii,inspectorul executiv al A.T.O.P Vâlcea, Bogdan Lăstun, a făcut un bilanţ al realizărilor Autorităţii în cei şase ani de când a luat fiinţă. El s-a declarat mulţumit de realizările de până acum, însă, ambiţios şi perfecţionist, Bogdan Lăstun spune că are planuri mari în următorii ani, planuri pe care intenţionează să le ducă la bun sfâşit. Tânărul inspector speră să găsească înţelegere la preşedintele Consiluiului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, pentru a-şi pune în practică toate ideile.

Rep.: Domnule Bogdan Lăstun, de când sunteţi inspector executiv al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (A.T.O.P) Vâlcea?

Bogdan Lăstun: Sunt inspector al ATOP Vâlcea încă de la înfiinţare, din anul 2002 şi pot spune că m-am dezvoltat profesional odată cu instituţia. Studiile juridice pe care le am mi-au fost de un real folos în aplicarea procedurilor legale cu privire la specificul domeniului de activitate. Referitor la înfiinţarea Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică din România, procesul de creaţie a pornit de la instituţia geamănă britanică, Autoritatea pentru Poliţie, care i-a dăruit o formă caracteristică. Acest proces se continuă şi azi cu creşterea constantă a unui nucleu specific românesc care să răspundă nevoilor de siguranţă a cetăţenilor. Activitatea A.T.O.P a fost reglementată de Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi a unui regulament cadru de organizare şi aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 787/2002. Viziunea care stă în spatele acestor acte normative este imaginea unei echipe formată din specialişti din domenii diferite, care lucrează împreună pentru acelaşi scop: o viaţă mai sigură acasă, în stradă, la serviciu.

Rep.: Spuneţi-mi vă rog câteva dintre realizările dvs.?

B.L.: Vreau să vă spun că de-a lungul timpului, toate A.T.O.P-urile din ţară au fost monitorizate de diverse instituţii naţionale şi internaţionale. Cu mândrie pot afirma că raportul final elaborat de APADOR - CH Bucureşti şi Internaţional Justice Agency clasează A.T.O.P Vâlcea pe primul loc în România în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată şi evidenţierea acesteia în mod expres. În raport s-a scos în evidenţă că A.T.O.P Vâlcea a instaurat o cutumă în realizarea atribuţiilor care îi revin, iar acţiunile noastre au fost enumerate ca bune practici pentru toate organismele de acest gen din ţară. Tot timpul ne-am preocupat să organizăm întâlniri de lucru cu autorităţile locale, membri ai comunităţilor din judeţ, care au avut ca principal scop promovarea intereselor civice, referitoare la siguranţa şi securitatea publică, rezolvarea petiţiilor venite din partea vâlcenilor. Mai mult decât atât, în toţi aceşti ani am promovat numeroase proiecte, unele dintre acestea având un impact major social şi mediatic. Amintesc aici programul „Responsabilitate, deschidere şi siguranţă pentru comunitate", care a avut drept scop eficientizarea serviciului poliţienesc şi întărirea ordinii şi liniştii publice în municipiul Rm. Vâlcea. Au fost montate 31 de camere de supraveghere în zonele cu potenţial criminogen mai ridicat, fapt care a dus la scăderea infracţionalităţii stradale. Un alt proiect de interes maxim a fost „Lacrimi pe şosele" unde au fost comemorate victimele decedate în accidente de circulaţie pe drumurile judeţului Vâlcea. Strâns legat de acest proiect a fost protocolul de colaborare în domeniul creşterii fluenţei circulaţiei şi a siguranţei rutiere pe drumurile judeţene, în care au fost angrenate nu mai puţin de 10 consilii locale orăşeneşti şi comunale. Principalul scop al protocolului a fost instalarea sistemului SPATC (Sistem de Prevenire a Accidentelor de Trafic) de înregistrare şi urmărire a traficului rutier în vederea depistării limitei de viteză legală. În final, printre alte proiecte importante pot enumera „Imagine prin fapte", „Zona Nord - Zonă sigură", „Rm. Vâlcea - oraş european", „Satul - o zonă europeană" şi multe altele. (continuare in www.voceavalcii.ro)

joi, 30 octombrie 2008

Vicepreşedinţii CJ, ameninţaţi cu sabia lui Damocles?


SCHIMBĂRI. Odată cu venirea alegerilor parlamentare, tot mai multe voci din sfera politicului afirmă că este foarte posibil ca membrii conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea să renunţe la protocol în funcţie de rezultatul alegerilor. Astfel, cei doi vicepreşedinţi, Dumitru Persu şi Romulus Bulacu, riscă să-şi piardă posturile

În ultimul timp, tot mai multe zvonuri dau ca certă schimbarea vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Vâlcea imediat după alegerile parlamentare. Ba mai mult, în ultima sa conferinţă de presă preşedintele PD-L Vâlcea, Dorel Jurcan, declara că posturile de conducere de la CJ Vâlcea trebuie reorganizate. ,,Trebuie să reorganizăm posturile de conducere din Consiliul Judeţean, nu la nivelul preşedintelui, pentru că preşedintele a fost ales prin vot uninominal, dar la nivelul vicepreşedinţilor se pot face modificări" - a declarat liderul pedelist.

Alianţa PSD + PD-L în pericol?

Imediat după alegerile locale, mai exact în data de 16 iunie 2008, liderii PSD şi PD-L au semnat un protocol de colaborare politică în perioada 2008 - 2012, pentru stabilirea unei majorităţi în prima instituţie de administraţie publică judeţeană. Cele două partide s-au înţeles asupra susţinerii reciproce pentru numirea în funcţiile de vicepreşedinţi a lui Dumitru Persu (PSD) şi Romulus Bulacu (PD-L), precum şi pentru constituirea comisiilor de specialitate ale CJ. Înţelegerea a fost respectată de ambele părţi, cei doi devenind vicepreşedinţi ai CJ. Numai că, odată cu venirea alegerilor parlamentare, tot mai multe voci din sfera politicului afirmă că este foarte posibil ca membrii conducerii Consiliului să renunţe la protocol în funcţie de rezultatul alegerilor.

„Este posibil orice!" - spune Dumitru Persu

Dumitru Persu confirmă că nu este exclusă varianta schimbării vicepreşedinţilor CJ Vâlcea, aşa cum nu este exclusă nici schimbarea doar unuia dintre ei. Social-democratul spune că decizia finală se va lua imediat după alegerile parlamentare, iar rezultatul scrutinului este unul hotărâtor. „Nu este prima dată când spun că după alegeri este posibil orice. Se pot face tot felul de alianţe politice. De exemplu, dacă alegerile vor fi câştigate de PD-L este posibilă o alianţă PD-L + PNL. Este adevărat însă că dacă va ieşi învingător PSD poate continua colaborarea cu pedeliştii sau poate face alianţă cu PNL. Cred eu însă că este prematur să vorbim despre aceste lucruri. Să aşteptăm rezultatul scrutinului şi apoi mai vorbim" - ne-a mărturisit vicepreşedintele CJ Vâlcea, Dumitru Persu. (continuare in www.voceavalcii.ro)

luni, 27 octombrie 2008

Directorul liceului din Bălceşti, propagandistul lui Harnagea

• Campanie electorală ilegală

DISPERARE. Liberalul Cătălin Harnagea a început să împrăştie, în colegiul Bălceşti, fel de fel de afişe electorale concepute neprofesionist.

Joi, 23 octombrie a.c., la Liceul „Petrache Poenaru" din oraşul Bălceşti a avut loc Balul Bobocilor, organizat de elevii claselor a IX-a. Cum alegerile parlamentare se apropie cu paşi repezi, evenimentul a fost politizat, ca de obicei, în exces de liberali. Cu doar câteva zile înainte de manifestare, Cătălin Harnagea - candidatul PNL la funcţia de deputat în Colegiul uninominal Bălceşti, a împrăştiat în oraş afişe care anunţau evenimentul amintit. Nu orice fel de afiş, ci unul personalizat, pentru că în partea de jos a acestuia era scris mesajul „Sponsor principal: Cătălin Constantin Harnagea, candidat pentru Camera Deputaţilor - Colegiul Bălceşti". Spiritele s-au încins între liberali şi pesedişti joi seara, când, la bal, a ajuns şi candidatul PSD Vâlcea la Camera Deputaţilor în Colegiul Bălceşti, Dan Constatin Mazilu, împreună cu directorul de campanie al social-democraţilor vâlceni - Dumitru Persu, candidatul PSD la Senat - Coca Laurenţiu, consilierul judeţean Victor Marin, precum şi alţi pesedişti.

Directorul părtinitor

An de an, consilierul judeţean PSD şi administrator al societăţii Giovanni din Bălceşti, Victor Marin, sponsorizează evenimentele organizate de elevii Liceului „Petrache Poenaru". Nici anul acesta nu a făcut excepţie de la regulă, sprijinind cu sume de bani organizarea balului. După aceea însă, Victor Marin a aflat cu stupoare că directorul liceului, Ştefan Văduva, l-a scos de pe lista membrilor juriului (cei care aveau menirea de a alege „Miss Boboc") fără nici un motiv anume. Mai mult decât atât, directorul liberal le-a transmis candidaţilor social-democraţi din Colegiul Bălceşti, precum şi liderilor PSD că nu au ce căuta la bal. În seara balului, însă, pesediştii au venit în număr mare la eveniment. Nu mică le-a fost mirarea să constate că liberalul Cătălin Harnagea era prezent încă dinainte de a începe evenimentul, iar la intrare el le dăduse deja elevilor pliante inscripţionate cu numele său şi un scurt mesaj electoral. Alături de candidatul PNL pentru funcţia de deputat în colegiul Bălceşti era nimeni altul decât subprefectul apolitic al judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu.

Pesediştii au fost daţi afară din sală

Social-democraţii şi-au ocupat locurile în sală, asistând la spectacol fără a face niciun fel de propagandă electorală. La un moment dat, pe scenă a urcat celebra cântăreaţă de muzică populară Maria Dragomiroiu, în jurul ei elevii liceului formând o horă. Atunci, câteva tinere din staff-ul de campanie al pesedistului Dan Constantin Mazilu, îmbrăcate în tricouri roşii, au urcat pe scenă pentru a se băga în horă. Nervos, coordonatorul campaniei lui Harnagea, Ion Popescu, a urcat şi el pe scenă, cerându-i vehement directorului liceului, Ştefan Văduva, să scoată afară din sală toţi pesediştii. Văduva s-a conformat, social-democraţii fiind daţi afară, iar Cătălin Harnagea şi-a continuat campania electorală printre elevi ajutat fiind de conducerea Liceului „Petrache Popenaru", dar şi de subprefectul Mircea Nadolu.

După terminarea spectacolului, când elevii au sărbătorit evenimentul la discoteca din localitate, Laurenţiu Coca - candidatul PSD la funcţia de senator în colegiul Bălceşti - Drăgăşani, i-a acordat elevei ce a fost aleasă Miss Boboc, ca premiu, un televizor color.

luni, 20 octombrie 2008

Polyvore

Find me on Polyvore »